Reușita unui parcurs psihologic nu începe cu o întrebare bună, ci cu o relație în care clientul se simte văzut, respectat și liber.
Pare ciudat și foarte contrastant, dar factorul cel mai semnificativ care influențează cel mai mult reușita unei intervenții de tip psihologic este percepția pe care o are clientul față de psiholog. În toate articolele mele voi vorbi doar despre client și nu despre pacient, deoarece am o mare reținere în ceea ce privește medicalizarea excesivă a psihologiei. Cu toate acestea, recunosc că procesul care se desfășoară într-un cabinet psihologic este, în esență, unul de vindecare.
Alianța terapeutică: un fundament invizibil, dar esențial
Da, părerea clientului despre psihologul său este cea mai bună previziune despre reușita unui parcurs psihologic, fie că vorbim despre consiliere sau psihoterapie. În termeni specialistici acest factor poartă numele de alianța terapeutică: acea legătură invizibilă bazată pe încredere și respect, care se construiește între cei doi încă de la începutul relației psihologice. Un client simte aproape imediat dacă persoana pe care o are în fața sa este demnă de încredere. Problema se ivește însă atunci când profesionistul nu reușește să gestioneze pe deplin această dovadă de încredere, nefiind destul de abil în a transforma o eventuală idealizare într-un raport autentic de colaborare, bazat pe respect reciproc.
Carl Rogers, fondatorul psihologiei umaniste, a susținut ideea că fiecare individ are deja în interiorul său resursele necesare pentru a depăși dificultățile și a-și atinge potențialul. Tocmai de aceea, el a identificat cele trei condiții fundamentale în relația terapeutică: empatia (capacitatea terapeutului de a înțelege lumea interioară a clientului), acceptarea necondiționată (primirea clientului fără judecată) și congruența (autenticitatea terapeutului). Adică: empatie, lipsă de judecată și adevăr. Aceștia sunt cei trei piloni pe care se poate construi o alianță terapeutică solidă, la care se adaugă, desigur, acordul asupra obiectivelor și a metodologiei.
Contractul analitic tranzacțional: nucleul relației Adult–Adult
Iată că, practic, am introdus definiția contractului analitic tranzacțional, care constituie nucleul alianței terapeutice. În Analiza Tranzacționlă, contractul promovează o relație de la Adult la Adult, reducând riscul unor dinamici de transfer și contra-transfer (proiecția sentimentelor, așteptărilor și tiparelor relaționale asupra psihologului – și invers). Între doi Adulți relația de lucru devine clară și cooperantă, evitând formele de dependență emoțională neconstructivă.
Contractul definește consensual structura relației: obiectivele, limitele și responsabilitățile fiecăruia (programări, confidențialitate, termeni etici. El include atât aspecte administrative (durată, frecvență, onorariu), cât și profesionale și psihologice. Prin această clarificare, clientul activează propriul Adult, asumându‑și un rol responsabil în procesul de schimbare. Psihologul, la rândul său, se poziționează, ca un facilitator egal, evitând raporturile de genitor–copil disfuncționale.
Astfel, contractul oferă clientului un cadru în care își definește clar ce își dorește să schimbe și contribuie activ la acest parcurs, în timp ce psihologul oferă cadrul și expertiza necesară. Obiectivele formulate în termeni pozitivi, concreți, observați – SMART – susțin auto-eficacitatea și favorizează aderența la procesul psihologic.
Un contract bine formulat susține astfel respectarea settingului și a continuitatea parcursului.
Ce este setting-ul în psihologie?
Settingul este cadrul fizic, temporal, relațional și simbolic în care se desfășoară intervenția psihologică. Donald Winnicot îl descria ca pe un ”dispozitiv clinic complex”, care consolidează sentimentul de siguranță și de continuitate.
Setting-ul extern Include factorii concreți: locul fizic (cabinet, mobilier, iluminare), modul de aranjare al spațiului, orar, frecvență și durată a sesiunilor, reguli de consens (plată, confidențialitate etc.).
Setting-ul intern se referă la atitudinea mentală și motivațională a terapeutului și clientului: stabilitatea psihică a profesionistului, prezența mentală, empatie, flexibilitate, responsabilitate – toate acestea alcătuiesc ”disciplina internă” a relației terapeutice .
Setting-ul este esențial doarece asigură siguranța emoțională: este un mediu constant și protejat, inclusiv din punct de vedere relațional, care permite deschiderea către teme delicate . În plus, setting-ul susține reglarea emoțională – structura sa repetitivă oferă predictibilitate și control emoțional, aspecte fundamentale pentru progresul procesul terapeutic.
Un alt rol-cheie al settingului este prevenirea rupturilor de cadru: o delimitare clară reduce riscul ca procesul să fie „manipulat” inconștient de client (prin întârzieri frecvente, absențe repetate, schimbări de orar etc.), comportamente care pot semnala rezistențe psihice relevante.
Continuitatea și frecvența: aliatul progresului psihologic
Continuarea regulată şi prezența punctuală construiesc un cadru stabil, predictibil, favorabil securității psihologice – un aspect esențial pentru stabilitatea intervențiilor. Frecvența sedințelor (tipic săptămânal) este susținută de cercetările de specialitate: acest ritm sprijină consolidarea progresului, previne regresii între sesiuni și contribuie la transferul schimbării în viața cotidiană.
Un pas cadențat și susținut nu doar consolidează alianța terapeutică, ci hrănește motivația clientului pe termen lung – aducându-l din ce în ce mai aproape de obiectivele sale.