Tot mai mulți adolescenți români cresc astăzi în Italia, într-un spațiu care le oferă oportunități, dar și provocări emoționale profunde. Adolescența este oricum o perioadă marcată de căutarea identității. Atunci când acest proces se desfășoară între două culturi, confuzia și anxietatea pot deveni mult mai intense.
Pentru adolescenții din diaspora românească din Italia, întrebările legate de cine sunt și unde aparțin nu sunt doar teoretice, ci trăite zilnic. Adolescenții români din Italia trăiesc într-un echilibru fragil, acasă vorbesc în românește și preiau valorile familiei, dar la școală și în grupurile de prieteni sunt nevoiți să adopte limba și stilul de viață din Italia.
De cele mai multe ori aceste două realități sunt în contrast și de aceea ei simt că trebuie să fie două persoane diferite. Această fragmentare le afectează procesul natural de construire a identității și le crează dificultăți mai ales acum, în perioada delicată a adolescenței.De mîi ulte ori, ei simt că trebuie să fie două persoane diferite, în funcție de context. Acastă fragmentare afectează procesul natural de construire a identității și de integrare în comunitate.
Când povestea familiei despre România este încărcată de resentimente
Un factor esențial în apariția anxietății este modul în care familia vorbește despre România și despre plecare.
În multe familii românești din Italia plecarea este asociată cu sacrificiul și deseori trecutul este privit cu dezamăgire sau furie. În adâncul inimii, diasporeanul trăiește adesea tristețea sentimentului de a fi fost respins, de parcă plecarea ar fi însemnat o alungare din țară sau din familie. România rămâne, pentru mulți, locul din care „a trebuit să scăpăm”, iar cei care au rămas — familie, colegi, prieteni — înțeleg cu greu durerea profundă a celui care pleacă pentru un viitor mai bun.
Adolescentul ajunge astfel prins între două mesaje: Italia este locul în care trebuie să reușească, deși el nu va fi considerat niciodată ca unul ”de-ai lor”, iar România este locul de care trebuie să se desprindă, deși rădăcinile neamului său rămân acolo.
Pentru un adolescent, acest conflict este greu de integrat emoțional. Originea lui devine o sursă de tensiune, nu de stabilitate.
De ce anxietatea este mai frecventă la adolescenții români din Italia
Adolescenții crescuți între cultura română și cea italiană sunt mai vulnerabili la anxietate, deoarece sunt nevoiți să se adapteze constant pentru a fi acceptați. De multe ori, ei învață să își inhibe emoțiile și să nu le exprime deschis, de teama de a nu crea dificultăți sau conflicte. Spre deosebire de cultura românească, societatea italiană tolerează mai puțin manifestările agresive sau de rebeliune, iar orice expresie firească de furie sau opoziție poate fi rapid interpretată ca problematică și urmată de respingere. De aceea adolescenții simt mult mai intens presiunea performanței școlare și sociale, trăind în fiecare zi frica de a nu-și dezamăgi familia.
Acești adolescenți sunt adesea descriși ca „responsabili”, „maturi”, „descurcăreți”. În realitate, mulți dintre ei trăiesc o hipervigilență emoțională care, în timp, se transformă în anxietate.
Semne de anxietate la adolescenții români din diaspora italiană
- perfecționism excesiv
- dificultăți de concentrare
- iritabilitate sau retragere
- somatizări (dureri de cap, stomac)
- teamă de eșec sau de respingere
- sentiment persistent de neapartenență
Aceste semne sunt frecvent minimalizate pentru că adolescentul „se descurcă bine” în sistemul școlar italian.
Nevoia de a-și construi propria identitate
Adolescentul nu are nevoie să aleagă între a fi român sau italian. Are nevoie de permisiunea de a fi ambele, într-un mod autentic.
Identitatea devine mai stabilă atunci când originile nu sunt negate, diferențele culturale sunt normalizate, iar adolescentul este ascultat, nu corectat.
Consilierea psihologică în limba română pentru adolescenții din Italia
Pentru mulți adolescenți români din Italia, un parcurs psihologic în limba română devine un spațiu de siguranță emoțională, în care se pot exprima mai liber în fața unui profesionist care a trăit direct experiența emigrării. În acest context, integrarea identitară capătă un ritm mai firesc, permițându-le să se simtă, în cele din urmă, întregi în cultura în care trăiesc.
Adolescenții români crescuți în Italia nu sunt mai slabi emoțional, dar sunt mai expuși la conflicte identitare. Atunci când aceste conflicte nu sunt recunoscute, anxietatea devine limbajul prin care cer ajutor.
A-i înțelege și a le oferi un spațiu sigur de exprimare este un pas esențial spre echilibru emoțional.